O botoşăneancă a rămas fără marfă, în timp ce încerca să intre în ţară cu sute de produse fără documente legale. S-a întâmplat ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, unde femeia a rămas fără 1.800 de bunuri, care i-au fost reţinute pe motiv că ar fi contrafăcute. Botoşăneanca se afla într-un autocar ce venea din Turcia, iar cu ocazia controlului amănunţit efectuat poliţistii de frontieră au descoperit în cala autocarului, cantitatea totală de 1.815 articole textile, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. La cercetări, poliţistii de frontieră au stabilit că posesorul bunurilor este o femeie în vârstă de 39 de ani, domiciliată pe raza judeţului Botoşani. Persoana în cauză a declarat că transporta bunurile pentru o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, nu deţine documente de provenienţă pentru acestea şi nu ştia că sunt susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 132.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţistii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, la finalul anchetei urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.