duminică, decembrie 22, 2024
AcasăLocal BTAmbasadorul Irlandei în vizită la Consiliul Judeţean

Ambasadorul Irlandei în vizită la Consiliul Judeţean

Ambasadorul Irlandei în România, Derek Feely, însoţit de  Liviu Buzilă, Ataşat comercial în cadrul Ambasadei Irlandei și Raluca Curelea, director Asociația Româno-Irlandeză pentru Afaceri (R.I.B.A.), au fost ieri în vizită la Consiliul Judeţean. Oficialul irlandez s-a întâlnit cu preşedintele CJ, Costică Macaleţi, dar şi cu vicepreşedintele CJ, Liviu Toma. Discuţiile dintre cele două părţi s-au axat pe facilitarea contactelor între instituţii, autorităţi publice şi agenţi economici din judeţul Botoşani, respectiv Irlanda şi promovarea oportunităţilor de investiţii ale ambelor părţi, oficialii exprimându-şi„Interesul de a consolida cooperarea între cele două state și de a găsi noi zone de oportunităţi pentru afacerile şi firmele irlandeze”, în vederea dezvoltării unor abordări comune asupra temelor de actualitate la nivelul Uniunii Europene.  Costică Macaleţi a transmis în cadrul discuţiilor mai multe mesaje  de susţinere şi deschidere a administraţiei publice botoşănene pentru investiţiile străine pe teritoriul judeţului.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-2.3 ° C
-2.3 °
-2.4 °
86 %
2.3kmh
19 %
Dum
-1 °
lun
2 °
mar
4 °
mie
4 °
joi
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...