Scurte notiţe, păstrate pe foile îngălbenite ale unor vechi cărţi care au circulat prin spaţiul românesc, ne dau informaţii în legătură cu unii dintre preoţii şi dascălii care au slujit, de-a lungul vremii, la biserica Adormirii Precistei.
Astfel, pe un „Simeon arhimandritul Tesalonicului”, apărut la Bucureşti în anul 7273 (1765), o scurtă însemnare ne dă numele şi etnia unuia dintre preoţii Uspeniei: „Să s<e> ştie când au răposat fericitul întru pomenire preotul Eni grecul bătrânu, di la bisărică Ospenia din Botoşani, s-au săvârşit în luna Decembre 25 de zile la 7 ceasuri de noapte, spre ziua naşterii Lui Hristos, la veleat 1798 decembrie 25”.
Acest preot cumpăra, la 7 decembrie 1759, o casă în Botoşani de la un oarecare Toader Sântilie. La aproape 20 de ani de la moartea sa, preotul Dimitrie, fiul său, cerea Vorniciei de Botoşani, la 17 iulie 1818, formele legale pentru a vinde la mezat o casă.
O însemnare din 1798, anul morţii preotului Eni Grecu, pomeneşte pe fila unui manuscris bisericesc numele unui personaj care şi-a dedicat aproape 40 de ani din viaţă slujirii bisericii Uspenia: „Octoihos acesta iaste din cărţile mele. Ioan Dimitriu, psalt bisericei Ospeniei din Botoşani”. După această menţiune, scrisă cu cerneală roşie şi cu o caligrafie foarte îngrijită, pe fila următoare a Octoihului, care este şi ultima, o altă însemnare ne dă numele autorului acestei cărţi de cântări bisericeşti: „Mărire, cinste, închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sf. Duhu celui în Troiţă slăvit […]. Şi s-au început acest Octoih a să scrie la avgust 20 de zile şi s-au sfârşit la noemvrie 4. Şi s-au scris aciastă sfântă carte cu a mea mână de pământ, mult păcătosul şi cel mai smerit întru scriitori. Vasile, ucenicul psaltului Mihalache Eftimivici”.
Impresionează talentul literar al autorului, ca şi smerenia şi modestia sa. Preocupările şi gusturile sale deosebite sunt evidenţiate de însemnarea de pe un alt manuscris, „Istoria lui Erotocrit”, o traducere din greaca veche: „Şi eu am scris-o di pe nişte tetraji ce era iscălit Vasile ot Botoşani, cini o fi, că nu-l ştiu”.
Psaltul de la biserica Uspeniei era cititor şi de literatură franceză, cum lasă să se înţeleagă notiţele sale, făcute pe paginile unui manuscris de pe la începutul secolului al XIX-lea, cuprinzând două piese de teatru: „Tragodie lui Sapor”, piesă în cinci acte de J. F. Regnard şi „Tragodie <lui Orest>”, piesă tot în cinci acte, aparţinând marelui filosof şi literat francez Voltaire.
Însemnările sunt făcute cu acelaşi scris îngrijit, care trădează o fire echilibrată, calmă, cu înclinaţii spre pedanterie. Pe fila III liminară scrie: „Cartea aceasta cu Tragodiia a lui Sapor şi ale altora iaste din cărţile mele Ioan Dimitriu. 1823, fevruarie 1”. O altă notiţă, de pe fila II liminarăv, ni-l arată pe Ioan Dimitriu ca fiind în fruntea ierarhiei bisericeşti a ţinutului Botoşani: „iconomul Ioan, protoiereu ţinutului Botoşani. 1837, octomvrie 29 zile”. Pe fila 43 v este o altă notiţă: „părintele iconomu Ioan Dimitriu, protoereu ţinutului Botoşani, 1837, octomvrie 29 zile”. În sfârşit pe fila II liminarăr scrie „Ioan Dimitriu psalt Bisericii Ospeniei din Botoşani”, aceasta fiind, cronologic, prima dintre însemnările de pe acest manuscris.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
