joi, aprilie 3, 2025
AcasăLocal BTReacţiile parlamentarilor PSD de Botoşani în scandalul de la Bucureşti

Reacţiile parlamentarilor PSD de Botoşani în scandalul de la Bucureşti

Un singur parlamentar al social-democraţilor botoşăneni se raliază semnatarilor scrisorii prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD. Invitaţi de Monitorul de Botoşani să-şi facă publică poziţia în cadrul noilor tensiuni apărute la nivel central, parlamentarii botoşăneni ai puterii preferă, cum era de aşteptat, să se ascundă în spatele scuzei programului prea încărcat. Singurul care a făcut declaraţii a fost deputatul Răzvan Rotaru, acesta reiterând ideea că se impune demisia liderului naţional al PSD. „Nu am fost consultat, ca şi până acum de altfel, dacă susţin sau nu un astfel de demers. Dar cred că o demisie se impune din partea domnului Dragnea pentru a readuce partidul acolo unde trebuie să fie.”, a răspuns deputatul.
Senatorii Doina Federovici, Lucian Trufin şi deputaţii Tamara Ciofu, Marius Budăi şi Costel Lupaşcu, deşi au primit invitaţia de a se adresa public, au preferat să tacă. Singurul care a răspuns la telefon a fost senatorul de la Vlăsinşti, care, însă, a amânat orice comentariu pe motiv că este într-o şedinţă de comisie.

Deputatul Mihaela Huncă, parlamentar care şi-a câştigat mandatul pe lista social-democraţilor, a ieşit pe 5 septembrie din partid, acuzând tocmai conducerea autocratică şi interesele personale ale structurii de la Bucureşti. Aceasta s-a înscris în PRO România, ajutând astfel la formarea organizaţiei judeţene a partidului condus de Victor Ponta.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

2 COMENTARII

  1. Dar lupascu parca a declarat pe facebuk, pentru prostimea care îl , ca a fost dezinformat de conducerea partidului, și ca l-a votat din greșeală, dar îi pare rău și vrea sa se retragă. Pe urma a organizat autocarele care plecau la București plin de hoti si oameni beneficiari de ajutoare sociale pentru a susține corupția din România .

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...