Primăria şi Consiliul Local Curteşti au organizat ieri cea de a VI-a ediţie a Festivalului Mărului. La festival au participat sute de botoşăneni. Pe scena amplasată pe terenul de sport din Băiceni au evoluat artişti locali, naţionali şi din Republica Moldova.
Spectacolul organizat de autorităţile locale a fost de înaltă ţinută artistică. Membrii Ansamblului „Flori de Măr”, din Curteşti, coordonaţi de Laura Rusu şi de coregraful Ionel Petrişoru, au demonstrat că ştiu să ducă mai departe frumuseţea folclorului autentic. Sărbătoarea a prilejuit şi premierea a 12 cupluri de aur. Emoţia a fost la ea acasă, seniorii fiind felicitaţi şi premiaţi de primarul Maricel Anton. Edilul le-a spus sărbătoriţilor că reprezintă un exemplu pentru comunitate.
„Este o sărbătoare frumoasă şi ne mândrim cu gospodarii noştri, ne mândrim cu copiii din comuna noastră, sunt oameni harnici, copii talentaţi. Premiem şi 12 cupluri de aur de la care noi avem foarte multe de învăţat şi mi-aş dori să ajungem şi noi clipa în care să sărbătorim 50 de ani de la căsătorie.
Fiind An Centenar, fiind înfrăţiţi cu cei din Hîjdieni Republica Moldova, i-am invitat azi şi suntem împreună cu fraţii noştri de peste Prut şi de fiecare dată când putem să-i ajutăm, o facem drag. Avem şi un proiect depus împreună pe fonduri europene şi sperăm să obţinem finanţare în domeniul culturii. Sunt prezenţi şi patru mari cultivatori de mere care, ca şi suprafaţă, însumează în jur de 70 de hectare de livadă nou înfiinţată. Este un măr sănătos, un măr pe care-l recomand tuturor românilor. Avem şi producători de legume care oferă produse de calitate”, a declarat Maricel Anton.
Sărbătoriţii au rămas pe scenă şi îndrăgita artistă Maria Dragomiroiu le-a dăruit melodia „Mai veniţi copii pe-acasă”, de Temistocle Popa. Au urmat apoi alte cântece care au mers la sufletul spectatorilor. „Norocul nostru este viaţa. Să ne bucurăm şi de cele rele cu care ne încearcă Dumnezeu ca să ne ridicăm în lumină şi de cele bune îi mulţumim pentru toate. Să fim într-un echilibru cu noi, în armonie şi iubire”, le-a spus, Maria Dragomiroiu celor prezenţi. Artista a smuls lacrimi şi aplauze şi le-a mulţumit spectatorilor pentru dragostea lor. Totodată, îndrăgita artistă a precizat s-a născut la ţară şi este mândră de asta „pentru că a învăţat ce înseamnă viaţa, greutăţile şi că nu se poate fără muncă cinstită şi fără dragoste şi sinceritate”.
Tot ieri au fost premiaţi elevii cu rezultate bune la învăţătură şi proiecte extraşcolare, membrii Ansamblului local „Flori de Măr”, care au vârste de la 5 la 25 de ani, dar şi echipa locală de fotbal.
Pe scena festivalului au mai evoluat membrii ansamblurilor „Cimbrişor” şi „Hora Moldovei” din Hîjdieni – Republica Moldova, Ansamblul „Bujorelul” Coşula, Elena Străchinaru, Diana Mancaş, Rareş Marusac, Fetele de la Botoşani, Cornelia Ciobanu, Elisa Hechelciuc, Paula Seling, Anna Lesko.