Conducerea Modern Calor a anunţat că nu există riscul de a se opri furnizarea apei calde, așa cum s-a vehiculat în presă în ultimele ore.
“Nu comentăm motivele pentru care reprezentantul administrației municipiului Botoșani a făcut respectiva declarație. Ceea ce este important de comunicat, este că noi nu oprim furnizarea și că purtăm negocieri pentru încheierea unui nou contract de furnizare a gazului metan. De la autoritatea locală însă așteptăm să-și achite obligațiile, conform contractului de delegare a serviciului de producere, transport și furnizare a energiei termice, pentru a putea face o previziune corectă asupra veniturilor, care să ne asigure necesarul de fonduri pentru desfășurarea în bune condiții activității, a declarat Florin Sandu, director general al Modern Calor.
Într-un comunicat emis de conducerea Modern Calor se arată că, potrivit prevederilor contractului de delegare a serviciului de producere, transport și furnizare a energiei termice, „autoritatea locală a municipiului Botoșani are obligația de a achita diferența dintre prețul local de producere, transport și furnizare a energiei termice și cel de facturare către populație, obligație neachitată din luna aprilie 2018”.
Primarul Cătălin Flutur a precizat că societatea Modern Calor a rămas fără furnizor de gaz. Actualul furnizor a denunţat contractul cu 21 de zile înainte de expirarea acestuia, respectiv finele lunii septembrie. Potrivit edilului, în condiţiile în care Modern Calor nu încheie în câteva zile un alt contract, există riscul de a nu mai putea furniza apă caldă. Mai mult, încheierea unui nou contract presupune achitarea în avans a unei facturi, sau constituirea unei garanţii, fiecare variantă presupunând un efort financiar de aproximativ 4 milioane de lei.