Primăria Botoşani va relua licitaţia vizând atribuirea contractului de reabilitare a Bisericii „Sfântul Gheorghe”. La licitaţie a participat asocierea de firme Research Consorzio Stabile Societa Consortile ARL din Napoli – Italia şi societatea Ro ing Profinstal Bucureşti. Participantul la licitaţie nu a îndeplinit însă condiţiile din proiectul tehnic. În primă fază, comisia de licitaţia a cerut unele clarificări însă, în cele din urmă, s-a văzut nevoită să anuleze procedura.
„Au avut 130 de neconformități. Cele mai multe probleme le-am avut pe partea de utilități și pe turnul clopotniță. Nu am adjudecat licitația. Serviciul achiziții lucrează acum la pregătirea unei noi licitații”, a precizat Cătălin Flutur, primarul municipiului.
Reluarea licitaţiei, în condiţiile în care nu vor fi găsite pârghiile legale pentru derularea unei proceduri simplificate, va dura câteva luni, astfel încât, cel mai probabil, lucrările vor fi începute în primăvara anului viitor.
Contractul de finanţare a lucrărilor de reabilitare a Bisericii „Sfântul Gheorghe” a fost semnat în luna februarie a acestui an, semnatari fiind primarul Cătălin Flutur şi Vasile Asandei, director general al Agenţiei de Dezvoltare Nord-Est Piatra Neamţ. Contractul de finanáre are o valoare de 7,258 de milioane de lei. Edilul a recunoscut că municipalitatea nu ar fi avut niciodată bani pentru a repune în valoare acest monument istoric.
La biserică, dar şi la turnul clopotniţă, sunt programate lucrări de consolidare, restaurare şi refacere instalaţii electrice, sanitare, de încălzire, montaj semnalizare şi avertizare incendiu, montaj instalaţii antiefracţie, montaj generator electric. Lucrările trebuie finalizate până în februarie 2021.