Un bărbat de 57 de ani a ajuns azi dimineaţă la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Incidentul a avut loc într-o intersecție din municipiul Botoșani, unde un autoturism marca Opel a fost izbit în plin de un autoturism de teren.
Un șofer din Hunedoara, în vârstă de 51 de de ani, circula cu un autoturism Opel pe strada Victoriei, dinspre Teatrul Vasilache către bariera Sulița.
La intersecția cu strada Petru Rareș şoferul a ieşit cu botul maşinii mult prea în stradă, neacordând prioritate unui autoturism de teren Mitsubishi condus de bărbatul de 57 de ani, și a fost izbit în plin din lateral de acesta.
În urma accidentului, a rezultat rănirea șoferului mașinii de teren care a fost dus la spital cu o ambulanţă SMURD, acesta suferind mai multe contuzii şi traumatisme minore. „Pacientul a fost adus în serviciul nostru în stare stabilă, acuzând dureri la nivelul coloanei cervicale. Va fi supus mai mulor investigaţii de specialitate, după care se va lua decizia de internare sau nu”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.
La faţa locului au ajuns şi doouă echipaje de poliţişti, care au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului şi măsurile care se impun.