Comisia de sistematizare a circulaţiei a luat măsura restricţionării vitezei pe strada Cuza Vodă, prin montarea unor limitatoare de viteză în dreptul unui local frecventat de tineri. Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului şi preşedintele comisiei, a declarat că măsura a fost solicitată de proprietarii localului, dar şi de botoşănenii care locuiesc în zonă. „Vom monta aceste limitatoare, cu înălţime mai mică decât cele de pe Strada Marchian, dar care sperăm să rezolve problema care a fost semnalată în zonă de către proprietarii acestui local şi de către unii cetăţeni privind circulaţia cu viteză a unor autovehicule şi pericolul iminent pe care-l prezintă pentru siguranţa celor din zonă, ţinând cont şi de accidentul care a fost pe această stradă”, a mai spus Cosmin Andrei.
Potrivit edilului, limitatoarele vor fi montate de muncitorii Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement.