luni, decembrie 23, 2024
AcasăLocal BTTânăr trimis la Iași cu mâna tăiată

Tânăr trimis la Iași cu mâna tăiată

Un băiat de 18 ani și-a secționat aproape cu totul mâna stângă, pe care acum riscă să o piardă, din cauza unui incident bizar. Tânărul, din Balta Arsă, a ajuns la Urgenţe în noapte de duminică spre luni, în şoc hemoragic. Acesta a pierdut o cantitate însemnată de sânge din cauza unei plăgi suferite la nivelul cotului stâng.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Iniţial a fost adus cu o ambulanţă şi preluat imediat de medicii de chirurgie plastică, însă aceştia au realizat că plaga era mult prea profundă şi hemoragia era dată de faptul că au fost atinse importante vase de sânge. Din acest motiv s-a luat decizia transferului imediat la clinica de chirurgie cardiovasculară de la Iaşi.

O ambulanţă cu medic a asigurat transportul acestuia, starea lui fiind gravă şi din cauza pierderii masive de sânge. „Pacientul prezenta o plagă tăiată profundă în regiunea plicii cotului, cu secţiune de arteră brahială, pachet muscular şi tendon. Starea era foarte gravă şi a fost transferat la Iaşi pentru a fi supus unei operaţii de urgenţă”, a precizat medicul primar Liviu Stan, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Cadrele medicale din urgenţă spun că tânărul, aflat şi în stare de ebrietate, le-a declarat că s-ar fi tăiat într-un geam, în momentul în care a dat cu pumnul, fapt însă care nu prea era confirmat de natura plăgii. „Plaga era una foarte profundă şi netedă, iar până la plagă, care era la cot, nu avea nicio zgârietură, ori dacă ar fi trecut prin geam ar fi trebuit să mai fie plăgi pe nivelul antebraţului”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Din acest motiv cadrele medicale au alertat şi poliţia, care a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate dacă plaga a fost autoprovocată sau provocată de altcineva.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.1 ° C
1.1 °
-0.4 °
96 %
3.2kmh
99 %
lun
3 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
1 °
vin
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prefectul a ajuns primul, dar Federovici atacă pe turnantă.

EDITORIAL

Avem și nu avem președinte, avem și nu avem parlament, avem și nu avem guvern. Trăim consecințele unei serii de decizii proaste, începând cu...

EPIGRAMA ZILEI

Săraca vecina mea, Tinerețile-o omoară: Mai tot timpul este grea De când e ... ușoară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...