luni, decembrie 23, 2024
AcasăLocal BTPărinţi bătuţi de propriul fiu

Părinţi bătuţi de propriul fiu

Bătrâni și vai de capul lor, doi soți au ajuns la spital bătuți de fiul lor. Cei doi, de 65 şi 67 de ani, au ajuns la spital sâmbătă, aduşi plini de vânătăi, de la domiciliul din localitatea Coşula.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Întrebaţi de cadrele medicale cine a fost autorul, femeia a răspuns cu durere în suflet că fiul lor îi agresase. „Păi cine să ne bată? Cine e mai aproape. Copilul nostru. L-am crescut, l-am ajutat, iar la bătrâneţe asta a fost răsplata”, a povestit bătrâna, care nu a rămas internată, dar care a venit la spital pentru a-şi vizita soţul internat pe secţia de chirurgie. „Pacienţii prezentau multiple echimoze şi contuzii, iar bărbatul un traumatism toracic”, a precizat un asistent din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati.

Oribit din cauza aburilor consumului de alcool în exces, bărbatul s-a enervat pe proprii părinţi că nu îi mai dădeau bani pentru a-şi procura băutură, astfel că a tăbărât cu pumnii şi picioarele pe tatăl său. În momentul în care mama băiatul a sărit în apărarea soţului, băiatul a lovit-o şi pe ea cu pumnul în faţă.

Cei doi au ajuns la spital, dar spun că nu vor să depună plângere împotriva fiului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

1 COMENTARIU

  1. Unul care nu lucreaza și bea pensia părinților. Oare ia și ajutor social? Statul roman asta încurajează, lenea, saracia, lipsa de educatie. Are nevoie de asemenea specimene la votare, la mitinguri de susținere a corupției, cum a fost cel organizat de Dragnea și Firea la București, oameni aduși din toată tara.

Botoșani
cer fragmentat
1.1 ° C
1.1 °
-0.6 °
97 %
0.8kmh
68 %
lun
1 °
mar
2 °
mie
5 °
joi
1 °
vin
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prefectul a ajuns primul, dar Federovici atacă pe turnantă.

EDITORIAL

Avem și nu avem președinte, avem și nu avem parlament, avem și nu avem guvern. Trăim consecințele unei serii de decizii proaste, începând cu...

EPIGRAMA ZILEI

Săraca vecina mea, Tinerețile-o omoară: Mai tot timpul este grea De când e ... ușoară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...