Botoșănenii vor primi diagnostice mai corecte și nu vor mai sta pe liste de așteptarea la Spitalul Județean pentru investigații, grație a două aparate performante care au fost puse, luni, în funcțiune. Este vorba de al doilea Computer Tomograf și un apart RMN.
Cele două aparate fac ca cea mai mare unitate sanitară din judeţ să poată oferi de acum servicii imagistice mult mai complexe şi de calitate superioară pacienților. „După cum știți, spitalul era dotat numai cu un CT, instalat în 2008, care a funcționat încontinuu, deservind atât spitalul, UPU, cât și ambulatoriul integrat, ajungându-se ca în primele șapte luni din 2018 să se efectueze aproximativ 630 tomografii pe lună. Din cauza utilizării la maxim, aparatul a suferit numeroase defecțiuni. De asemenea, spitalul nu avea un RMN propriu. Pentru instalarea aparatelor au trebuit făcute lucrări de compartimentare, reamenajare, consolidare a locațiilor, lucrări care au fost finanțate de Consiliul Județean prin bugetul local. Aceste aparate sunt instalate și funcționale și vor duce la creșterea calității actului medical, de care va beneficia toată populația județului Botoșani”, a declarat medicul Livia Mihalache, managerul Spitalului Județean.
Potrivit conducerii unităţii sanitare, într-o primă fază vor benefiia de aparatură pacienţii internaţi în spital, urmând ca în perioada următoare să se contracteze servicii cu Casa de Sănătate şi să poată fi decontate aceste analize şi pentru bolnavii care nu sunt internaţi în SJU. „Sunt două aparate noi, performante, de la care vom avea nişte imagini deosebite, cu care sper să reuşesc să am diagnostice cât mai aproape de cele reale. Deocamdată vor fi examinaţi doar pacienţii din spital şi nu toţi vor avea acces la această analiză, fiind contraindicaţii pentru pacienţii cu pacemaker sau implanturi metalice”, a precizat medicul primar de radiodiagnostic Sanda Grigoriciuc, şeful secţiei radiologie din cadrul SJU Botoşani.
Aparatura a fost achiziționată de Ministerul Sănătății printr-un proiect finanțat de Banca Mondială și are o valoare de 1,3 milioane euro. Inaugurarea s-a făcut în prezența parlamentarilor Doina Federovici, Tamara Ciofu, Costel Lupașcu, Lucian Trofin, a președintelui Consiliului Județean, Costică Macaleți şi vicepreşedintelui Dorin Birta, în prezența conducerii spitalului, a medicilor, dar și a unui preot care a oficiat o slujbă de sfințire. De altfel sala de aşteptare s-a dovedit neîncăpătoare pentru toţi oamenii politici care au dorit să ia parte la inaugurarea aparatului RMN, în discursurile acestora nefiind menţionate însă şi eforturile vechii conduceri.