Şoferii turmentaţi au început să facă prăpăd pe drumurile din judeţ. Miercuri, un echipaj de poliţie rutieră care supreveghea traficul pe drumul naţional DN 24 C de pe raza oraşului Ştefăneşti a efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism, însă conducătorul auto a ignorat semnalele poliţiştilor, continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au plecat în urmărirea maşinii, folosind totodată şi semnalizarea acustică şi optică a autospecialei din dotare. La un moment dat, pe fondul vitezei excesive, fugarul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar autoturismul s-a răsturnat pe cupolă, în şanţul de pe marginea drumului. La volan se afla un bărbat în vârstă de 31 de ani, din satul Bobuleşti (Ştefăneşti), care a fost verificat cu etiotestul, rezultând valoarea de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Tot miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 9 aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control pe drumul judeţean DJ 282 un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani din comuna Vlăsineşti. Întrucât se afla într-o stare vizibilă de ebrietate, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior el a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei. După numai câteva ore, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Botoşani, aflat la volanul unei maşini pe un drum din satul Băluşeni, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar autoturismul s-a izbit în gardul unui imobil. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ieri, însă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani au depistat pe strada T. Vladimirescu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani. S-a procedat la testarea alcoolscopică a conducătorului auto, valoarea rezultată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă cel de la volan a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În toate cazurile, şoferii s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.