Descoperire macabră în centrul oraşului. Pompierii au fost solicitați, vineri la amiază, să intervină pentru a debloca ușa unui apartament situat într-un bloc de pe strada Ion Pillat, în zona Bazarului din municipiul Botoșani. Solicitarea a venit de la copiii proprietarului, un bărbat de 57 de ani, care nu mai răspundea la uşă.
Ştiind că tatăl lor suferea de mai multe afecţiuni medicale cronice, aceştia au sunat speriaţi la 112 pentru a cere ajutorul. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Botoșani au intervenit cu o autospecială și cu o scară mobilă cu ajutorul căreia au pătruns în apartament forțând geamul de la balcon.
Bărbatul a fost găsit fără suflare în baia apartamentului. „Un echipaj din cadrul SJA a fost la faţa locului, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic. Decesul pare să fi survenit în urmă cu câteva ore, cauzele urmând să fie stabilite de către medicii legişti”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, medic coordonator al Dispeceratului Unic Integrat ISU-SJA.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă.