Medicii prescriptori din spitale vor fi ținta unor controale ale Casei de Asigurări de Sănătate. Carmen Nicolau, președintele director general al CAS Botoșani. a declarat că în acest control se va urmări dacă medicii au eliberat rețete pacienților la externare.
Asta după ce au fost mai multe reclamații de la pacienți cum că nu ar fi primit astfel de rețete. „La spitale vom urmări eliberarea rețetei pacienților la externare urmare a unor reclamații. Medicii sunt obligați să elibereze rețetă la externare. Vom vedea situațiile în care nu sunt eliberate aceste rețete și vom analiza. Controalele vor fi la toate spitalele. Interesul asiguratului este să plece din spital cu rețeta în mână. Există tratament și după vindecare, după ce se externează”, a menționat Nicolau.