spot_img
marți, noiembrie 26, 2024
HomeLocal BTLucrările de asfaltare a drumurilor judeţene au fost reluate

Lucrările de asfaltare a drumurilor judeţene au fost reluate

Lucrările de asfaltare a drumurilor judeţene au fost reluate după mai multe săptămâni în care vremea a fost nefavorabilă. Vicepreşedintele CJ, Dorin Birta a efectuat astăzi o vizită în teren pe tronsonul Dumeni-Cordăreni, acolo unde constructorul a turnat strat de covor asfaltic pe o lungime de patru kilometri dintr-un total de zece kilometri.  Conform graficului de lucrări, acestea vor fi finalizate până la sfârșitul săptămânii viitoare, urmând ca utilajele să fie transferate pe DJ 293, tronsonul Dumeni – Havârna, pe care se va turna covor asfaltic pe o lungime de 10 km.”Sunt bucuros că au început să vină veștile bune de la meteorologi și că în perioada următoare vremea va fi prielnică pentru continuarea lucrărilor. Ne dorim să reușim îndeplinirea tuturor obiectivelor de investiții în infrastructura rutieră județeană, pe care ni le-am propus, iar cetățenii județului să circule în condiții normale pe cât mai mulți kilometri de drum județean.”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

Botoșani
cer senin
1.6 ° C
3.3 °
1.6 °
59 %
4.6kmh
2 %
mar
5 °
mie
4 °
joi
8 °
vin
6 °
sâm
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Le mai curăță odată, că de alegeri nu s-a văzut deloc bine și uite ce a ieșit.

EDITORIAL

După cum era și normal, materialele de presă scrise de colegii mei despre activitatea parlamentarilor botoșăneni au stârnit un interes uriaș. Am primit neobișnuit...

EPIGRAMA ZILEI

Despre siguranță latră Uitând de niște indicii : Oastea-i lăsată la vatră, Vatra la ... servicii! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...