Zona Metropolitană Botoşani va implementa un proiect aşteptat de sute de botoşăneni şi de locuitori ai comunei Curteşti. Acesta vizează un sistem integrat de alimentare cu apă şi canalizare, la care să fie racordate casele construite pe strada Prelungire Bucovina şi cele din zona nouă de case de la intrarea în Curteşti dinspre Botoşani.
„Pentru acest proiect, care a fost solicitat de botoşănenii care au case în zona Bucovina, dar şi în Curteşti, inclusiv de un număr de instituţii, s-a convenit ca proiectul să fie făcut de Zona Metropolitană”, a declarat Florin Egner, directorul Zonei Metropolitane.
Potrivit oficialului, pentru implementarea acestui proiect municipalitatea a alocat 200.000 de lei, iar Consiliul Local Curteşti 50.000 de lei, sub rezerva că aceste sume vor putea fi completate ulterior.
„La nivelul Zonei Metropolitane se face caietul de sarcini, după care se va întruni Consiliul de Administraţie al acestei structuri asociative pentru a aproba tema proiectului şi nota conceptuală. În baza caietului de sarcini vom întocmi documentaţia de achiziţie a Studiului de Fezabilitate, a proiectului şi în final a lucrării”, a explicat Florin Egner. Acesta a adăugat că pentru realizarea studiului de fezabilitate (SF) şi a proiectului se va da un termen de maxim 45 de zile. După realizarea documentaţiei va fi organizată licitaţie pentru desemnarea constructorului, iniţiatorul proiectului estimând că lucrările ar putea începe în toamnă.
Primăria Curteşti a transmis în urmă cu două zile datele tehnice, acelaşi lucru urmând a fi făcut şi de către municipalitatea botoşăneană. Conductele de apă şi canalizare vor avea 1.100 de metri, din care 300 de metri în municipiul Botoşani şi 800 în comuna Curteşti. „În funcţie de SF şi proiectul tehnic, vom vedea dacă la actuala staţie de epurare de la ieşirea din municipiu va fi necesară o extindere cu încă un modul”, a concluzionat Florin Egner.