Peste 100 de amenzi pe zi. Acesta a fost rezultatul acţiunilor poliţiştilor într-un interval de doar o săptămână. Cele rutiere au ţinut capul de afiş, valoarea totală ajungând la 275.000 lei. În perioada 16-22.07.2018 poliţiştii botoşăneni au fost prezenţi la datorie şi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Potrivit unei statistici, poliţiştii au intervenit la peste 200 de evenimente, majoritatea fiind sesizate prin apelul unic de urgenţă 112. În urma acestor intervenţii au fost aplicate peste 780 de sancţiuni contravenţionale, adică mai mult de 110 în fiecare zi. Dintre acestea, 141 au fost aplicate conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 589 conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 21 conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Potrivit repezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie, valoarea totală a acestora depăşeşte 275.000 de lei. „Dintre sancţiunile aplicate pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 253 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea lor a fost mai mare de 218.000 de lei”, a precizat inspectorul Maria Carp, purtrătorul de cuvânt al IJP Botoşani.
De asemenea, în aceeaşi perioadă au fost indisponibilizate în vederea confiscării bunuri şi produse de peste 10.000 de lei.