Botoşănenii care locuiesc în zona Ştefan Luchian sunt nevoiţi să suporte un peisaj dezolant generat de mormanul de deşeuri din platforma cartierului, dar şi mirosuri pe măsură. Locatarii sunt nemulţumiţi de modul în care operatorul de salubrizare înţelege să-şi respecte clauzele contractuale cu municipalitatea.
La rampa din cartier era astăzi la prâz un morman de deşeuri lângă containere, unele dintre acestea fiind goale.
Echipajele de la Urban Serv au ajuns ieri în zonă, au descărcat containerele, însă nu s-au atins de deşeurile din centrul platformei. Problema nu este singulară şi se înregistrează în special la început de săptămână, explicaţia conducerii Urban Serv fiind aceea că depozitul de la Stăuceni este închis duminica.
Referindu-se la problema din zona Ştefan Luchian, Cezar Nicuţă, director adjunct al Urban Serv, a explicat că una dintre maşinile folosite la ridicarea şi transportul deşeurilor s-a defectat în urmă cu două zile, iar unii salariaţi sunt în concediu. „Marţi am remediat cât de cât situaţia, au ieşit ambele maşini cu graifer în teren”, a spus oficialul, dând asigurări că cel târziu mâine problema va fi rezolvată.
În continuare, o mare problemă la rampe este cauzată de cei care aruncă resturi vegetale, dar şi de botoşănenii care preferă să lase pungile cu gunoi în afara containerelor.