Conducerea primăriei Săveni va realiza în perioada următoarea mai multe investiţii prin care se urmăreşte schimbarea aspectului oraşului şi nu numai. Astfel, un dintre cele mai importante investiţii ,este realizarea unui parc fotovoltaic, pe o suprafață de aproximativ 70 de ari, care va asigura necesarul de energie electrică pentru sediul primăriei, unitățile de învățământ dar și celelalte instituții publice. Primarul oraşului, Relu Tîrzioru spune că lunar se plătesc aproximativ 20.000 lei din bugetul local pentru energia electrică , iar din acest motiv, preferă să investească pentru a face economie pe viitor.„Avem un proiect care va fi realizat pe banii prmăriei, un proiect în valoare de 150.000 de euro. Este vorba de parc fotovoltaic. Energia produsă va fi introdusă în sistem iar noi o să compensăm cu energia consumată de orașul Săveni. Nu vom mai plăti energia electrică la instituțiile publice”, a spus primarul orașului Săveni. În plus, anul acesta începe înlocuirea sistemului de imulinat public al orașului Săveni, investiția urmând a fi finalizată în 2019.„Prin GAL vom schimba sistemul de iluminat din Săveni. Va fi pe lămpi de tip led. Vrem să facem rețea de iluminat între orașul Săveni și localitățile arondate. Am achiziționat studiul de fezabilitate, avem bani prinși pentru a începe lucrările în acest an iar în 2019 va fi funcțional”, a mai spus edilul.
Tot în acest an,vor începe lucrările de modernizare a unei unități de învățământ, respective liceul Mihai Ciucă Săveni care are aproximativ 1000 de elevi. Valoarea investiției este de 3,6 milioane de euro iar finanțarea a fost obținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Liceul este una dintre cele mai mari unități de învățământ din județul Botoșani, iar spațiul existent a devenit insuficient.„Avem în procedura de achiziții pentru execuție poate cel mai frumos proiect din județul Botoșani. Mă refer la reabilitarea liceului din orașul Săveni, în valoare de 3,6 milioane de euro. Se dorește a fi reabilitat tot liceul, clădiri noi, laboratoare, amfiteatru. Avem 1000 de elevi la liceu și o promovabilitate în primele cinci din județul Botoșani. ”, a încheiat Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni.