Târgul botoşănenilor a dat naştere unor adevărate legende ale hipismului, inclusiv pe ofiţerul care a obţinut o medalie de argint la Olimpiada din Berlin din 1936.
Echitaţia este unul dintre cele mai nobile forme de sport pe care puţini au ocazia să-l practice, dar de care toţi se îndrăgostesc din clipa în care încep să o facă. Diferenţiindu-se în principal prin echipamentul şi stilul pe care le implică, echitaţia este unul dintre cele mai frumoase sporturi care implică animale, dar şi o legătură puternică între om şi cal.
Prima cursă de sărituri peste obstacole a avut loc în Irlanda, în anul 1859. De atunci şi până în prezent, acest sport a devenit preferatul oamenilor bogaţi din întreaga lume. Pe mapamond sunt peste un milion de practicanţi, cei mai mulţi dintre ei în SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda şi Italia.
Cursele de cai ale roşiorilor
Botoşănenii au început să prindă gustul echitaţiei începând cu anul 1872, când la Botoşani au fost staţionate două regimente de roşiori, cavalerie uşoară de elită. În garnizoana acestora, roşiorii au amenajat o pistă pentru alergări călare în cazarma lor fiind denumită „câmp de alergări”, destinat concursurilor hipice din Botoşani.
Practic, era vorba despre o pistă pentru cursele de cai, la care participa toată protipendada Botoşaniului şi chiar se făceau pariuri, care în timp au devenit tot mai consistente.
„Totul a început, bineînţeles, ca un exerciţiu militar. Apoi, după moda apuseană, au început şi cursele de cai. Primii jochei au fost militarii. Mai ales cei din regimentele de cavalerie, ştiau să călărească foarte bine şi avea cai de rasă”, afirma regretatul istoric, Ionel Bejenaru.
Botoşaniul renumit pentru cursele de cai
Perioada interbelică a însemnat anii de glorie ai hipismului românesc, vremuri în care călăreţii români câştigau trei cupe pe naţiuni şi medalii de bronz şi de argint la olimpiadele de la Berlin, Moscova şi Roma. În perioada respectivă, Botoşaniul era renumit pentru cursele de cai şi pentru primul hipodrom pentru acrobaţii călare din Moldova. Târgul botoşănenilor a dat naştere unor adevărate legende ale hipismului, inclusiv pe ofiţerul care a obţinut o medalie de argint la Olimpiada din 1936.
Primul hipodrom pentru acrobaţii din Moldova
Ziarele vremii, dar şi lucrările de specialitate, precum „Monografia oraşului Botoşani“, mai păstrează amintirea unei epoci de aur a competiţiilor hipice la Botoşani, dar şi în târgul vecin Dorohoi. Primul hipodrom al Botoşaniului, după cum menţiona Ştefan Ciubotaru în lucrarea sa, a fost ridicat în 1899, undeva în afara Botoşaniului, la bariera Suliţa. Aici aveau loc şi primele acrobaţii călare, salturi peste obstacole şi probe de măiestrie executate de cavalerişti. Părerea istoricului botoşănean este susţinută şi de presa vremii. Într-un articol din „Curierul Român”, se vorbeşte despre marile curse de cai de la hipodromul din Botoşani. Totodată, în acelaşi ziar, se arată importanţa pe care o dădeau deja autorităţile acestor competiţii.
„Era la modă. Avea ceva aristocratic, iar toţi oamenii cu asemenea pretenţii se implicau. S-au investit bani publici în cursele de cai de la Botoşani. Exista şi un comitet care să dirijeze activitate şi competiţiile pe acest hipodrom al Botoşaniului“, adăuga Ionel Bejenaru.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, oficialităţi de la Botoşani şi Dorohoi au organizat un comitet pentru întreţinerea hipodromului şi organizarea de competiţii. În cadrul acestuia, au intrat oameni importanţi şi cu averi colosale. Este vorba în principal de Dumitru Callimachi deputat, dar şi membrii ai familiilor Moruzi şi Epureanu.
Hipismul devenise noul microb al protipendadei botoşănene, dispusă să parieze sume colosale pe câştigători. Hipodromul de la Botoşani a fost considerat ca fiind primul din Moldova destinat acrobaţiilor călare şi a măiestriei călăreţului. Importanţa de care se bucura hipismul la Botoşani este demonstrată şi de asociaţiile care s-au făcut după Primul Război Mondial, cu sute de membri, împătimiţi ai curselor de cai.
Eroii cavalerişti de la Botoşani
„Cum era de aşteptat, cei care stârneau admiraţia publicului, era pedanţii cavalerişti. Ei erau eroii împătimiţilor de curse, dar şi a domnişoarelor din public”, spunea Ionel Bejenaru. Şi, într-adevăr, faima şcolii botoşănene de călărie a fost pe măsura pasiunii botoşănenilor pentru cursele de cai. Din regimentele de cavalerie s-au ridicat adevăraţi, „spărgători de recorduri”.
Unul dintre aceştia a fost locotenentul Theodor Herescu, care pe 19 aprilie 1890, depăşea recordul naţional de „marathon” călare. Ofiţerul botoşănean a parcurs în şaua calului său pur- sânge arab, numit Leliţa, drumul de la Botoşani la Bucureşti în doar 6 zile. A fost considerat un erou, fiind şi câştigător al unor curse de cai la Botoşani.
O altă legendă a călăriei din Botoşani a fost un subofiţer. Despre acesta, Ştefan Ciubotaru scrie în monografia sa că în anul 1904, sublocotenentul Alphonse Goliescu a doborât un record european. A străbătut călare drumul de la Botoşani la Hamburg, prin Cernăuţi şi Breslau. În total, 1.700 de kilometri pe care subofiţerul din Botoşani i-a făcut în 17 zile.
Totodată, cea mai bună performanţă la un concurs internaţional obţinută de un călăreţ român în anul 1936. Este vorba de ofiţerul de cavalerie Rang Henry din Botoşani care a cucerit medalia de argint la Olimpiada din Berlin din 1936; un fapt mai puţin cunoscut este că el a pierdut aurul olimpic din cauza unui arbitraj părtinitor, care l-a declarat câştigător pe concurentul gazdelor. Românul nu a depus contestaţie şi din acest motiv, Adolf Hitler i-a dăruit o motocicletă.
Cavalerii din Botoşani în atenţia regelui Carol al II-lea
Rezultatele deosebite ale călăreţilor botoşăneni, dar şi competiţiile hipice de amploare care se organizau pe hipodromul din Botoşani, l-au făcut pe regele Carol al II-lea să se implice personal. Ziarul „Reformatorul” din Botoşani dezvăluia faptul că încă din 1934, regele Carol al II-lea era preşedintele societăţii hipice Botoşani-Dorohoi şi se spune că venea personal să vadă cursele cele mai importante din Botoşani.
Tot el ar fi acordat şi marele premiu de 12.000 de lei la Cupa Botoşaniului din 1934, câştigată de locotenentul Toma Tudoran. Din pasiunea pentru hipism a botoşănenilor nu a rămas astăzi nici măcar amintirea. Au şters-o deceniile de comunism, care nu tolerau într-un judeţ agrar pasiuni „chiabureşti”.
Hipodromul a fost ras de pe faţa pământului, la fel şi cazarma roşiorilor, ca şi circuitele de călărie. În afară de specialişti, doar cei în vârstă îşi mai aduc aminte de existenţa hipodromului şi a gloriei cavaleriei din Botoşani.
Sport pierdut în negura vremii
Timp de zeci de ani, hipiştii români au adus faimă ţării la probele de sărituri peste obstacole din străinătate. Astăzi se luptă să iasă din anonimat şi fac eforturi să revină în elita mondială. Problemele sunt multe şi par să nu aibă rezolvare; oarecum paradoxal, România deţine o rasă proprie de cai sportivi, în crescătoriile Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva care însă nu a fost exploatată la potenţialul său.
Motivul, unul pueril: între Federaţia Ecvestră şi Romsilva nu a existat o colaborare eficientă până în prezent. Iar Alexandru Iavorovski, arbitru internaţional de echitaţie, fost preşedinte al Federaţiei Ecvestre Române, susţine că sportul hipic românesc nu duce lipsă de cai valoroşi, ci de metode eficiente de evaluare. Caii sunt evaluaţi, spune Iavorovski, după metode folosite în agricultură, nu în sportul de mare performanţă.
„La noi, comisia vine într-o herghelie, măsoară cum vă spuneam perimetre (…) dacă poate să facă 15 kilometri la trap trăgând o căruţă. Nu are nici o legătură cu ce vedeţi aici! Noi ar trebui să vedem calităţile trapului, calităţile galopului, bascula pe săritură, sunt cu totul şi cu totul alte criterii”, declara Iavorovski.
Acum, în România sunt câteva zeci de cluburi hipice cu aproximativ 500 de sportivi legitimaţi, dar niciun călăreţ în primii 500 la nivel mondial. Cu toate greutăţile, avem şi reuşite; după o pauză de două decenii, în 2016, România a câştigat medalia de aur în proba pe echipe seniori şi argint la tineret, în cadrul Campionatului Balcanic de echitaţie. De asemenea, în 2017, în cadrul Campionatului Balcanic de Anduranţă, sportivii români au fost la înălţime; aur la individual şi argint pe echipe.
– Sorin RUSU
