duminică, decembrie 22, 2024
AcasăLocal BTŞcoala de vară pentru situaţii de urgenţă se apropie de start

Şcoala de vară pentru situaţii de urgenţă se apropie de start

Peste 300 de elevi botoşăneni de gimnaziu vor învăța cum să-și protejeze cel mai de preț bun: viața, în cadrul Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”. Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, proiectul educațional unic la nivel național, se va desfășura în perioada 02 – 17 iulie. Astfel, în zilele de 02, 04, 09, 11 și 16 iulie, între orele 9.00 – 13.00, grupuri de câte 60 de copii vor participa la cursurile organizate de pompieri. Aceștia vor învăța teoretic și practic cum să prevină o situație de urgență sau cum să reacționeze dacă este protagonistul sau martorul unei întâmplări nefericite. Pompierii vor urmări ca elevii să dobândească, într-o manieră plăcută și interactivă, cunoștințele necesare prevenirii evenimentelor neplăcute.În zi lele de 03, 05, 10, 12 și 17 iulie, cursanții vor fi evaluaţi cu privire la nivelul cunoştinţelor din domeniul situaţiilor de urgenţă acumulate. Din fiecare serie, câte 10 elevii care au obţinut cele mai bune rezultate în urma evaluării vor participa la Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, care se va organiza la Memorialul Ipotești – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, în perioada 30 iulie – 03 august 2018. În tabără, elevii vor putea să îşi dezvolte priceperile şi deprinderile în a reacţiona a situaţii de urgenţă, dar să se şi relaxeze. Școala de vară în domeniul situațiilor de urgență este organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani, Primăria Municipiului Dorohoi, Clubul Copiilor Dorohoi, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu, Primăria Comunei „Mihai Eminescu” și Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani.
Programul se va desfăşura pe serii, astfel:
Seria I-a: 02 – 03 iulie 2018 la Sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani (pentru unităţile de învăţământ din municipiul Botoşani);
Seria a II-a: 04 – 05 iulie 2018, la Sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani (pentru localităţile limitrofe din mediul rural);
Seria a III-a: 09 – 10 iulie 2018, la sediul Casei de Cultură Săveni;
Seria a IV-a:
11 – 12 iulie 2018, la sediul Detaşamentului de pompieri Dorohoi;
Seria a V-a: 16 -17 iulie 2018, la sediul Centrului de pregătire şi informare preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă Ştefăneşti.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-1.1 ° C
-0.4 °
-1.1 °
78 %
2.9kmh
0 %
Dum
0 °
lun
2 °
mar
2 °
mie
3 °
joi
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...