Ieri, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 7 Darabani au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de tânărul în vârstă de 23 de ani, din comuna Hudeşti, care duminică a fost implicat într-un accident comis la beţie. „Din cercetări a rezultat faptul că acesta, la data de 24 iunie 2018, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, fără a deţine permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, maşina oprindu-se în şanţul de pe marginea drumului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, rezultatul fiind de 1,80 g/l alcool pur în sânge. Acuzat de comiterea infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, tânărul urmează să fie prezentat astăzi în faţa magistraţilor cu propunere de luarea a unei măsuri preventive.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.