Doar 20 de locuitori ai comunei Dângeni au participat ieri dimineaţă la târgul de muncă, organizat de primăria din localitate. La eveniment, au fost prezenţi 15 agenţi economici printre care şi un angajator Italian, acesta punând la dispoziţie 50 locuri de muncă din totalul de 374 câte erau în toată oferta de ieri. Prezenţa a fost foarte slabă, având în vedere că, la începutul anului organizatorii au efectuat un sondaj pentru a vedea ce își doresc oamenii iar din acesta a reieşit că 400 ar căuta de muncă. “ Angajatorul Italian oferea un salariu cuprins între 1000 de euro şi 2000 de euro, dar nu a fost interesat nimeni. Acesta era dispus să îi înveţe pe oameni meserie, dacă aceştia nu erau calificaţi. În plus ofereau şi cazare.” au spus reprezentanţij primăriei Dângeni. Aceştia au mai precizat că doar 6 au bătut palma cu angajatorii și urmează să se prezinte mâine la noile locuri de muncă. Un exemplu este cel a lui Viorel Papuc care are 55 ani și nu a mai lucrat de șase ani. Urmează să se angajeze la o firmă de construcții din Botoșani și spune că este interesat să aibă o carte de muncă și să beneficieze de asigurare medicală. „Sperăm să fie o cooperare pentru ambele părți. Să am și eu de muncă, un venit sigur. Mă angajez în domeniul construcțiilor, ca ferar. Mă interesează stabilitatea, să fiu sigur de un venit. Banii urmează după. ”, a spus acesta. Unii angajatori au zeci de posturi disponibile dar foarte greu găsesc oameni. Au pus la dispoziție mijloace de transport pentru cei din județ care vor să vină și să lucreze în fabricile din Botoșani dar nu sunt prea mulți interesați. „Avem 50 de locuri de muncă pentru operatori confecționeri, un loc pentru mecanic, întreținere și reparații mașini de cusut, un loc pentru controlor tehnic de calitate și încă un post pentru ingner tricotaje confecții. Noi aducem zilnic oameni de la Mihălășeni, asigurăm transport, tichete de masă și salariu minim pe economie. Cătălin Rotundu, primarul comunei Dîngeni, nu și-a pierdut optimismul.„Noi ne-am făcut datoria, ne-am ocupat, am adus în comună mulți angajatori. Salariile oferite sunt destul de mari, ajung până la 1500 de euro. Am văzut că s-au angajat câteva persoane, sunt și persoane care urmează să mai discute cu angajatorii. Dacă vrei să muncești cu adevărat, există această posibilitate. Mă așteptam să fie mai mulți tineri.” a spus edilul.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
“Angajatorul Italian oferea un salariu cuprins între 1000 de euro și 2000 de euro, dar nu a fost interesat nimeni.” Mi se pare normal, cine pune botul la asemenea gogoașă.