În şedinţa de mâine a Consiliului Municipal, aleşii locali vor dezbate şi proiectul vizând trecerea din domeniul public al municipiului în domeniul privat a şase puncte termice, pentru ca acestea să poată fi predate lichidatorului judiciar al fostei societăţi de termoficare. Tot aleşii locali vor stabili şi componenţa comisiei care va preda cele şase clădiri, dar şi contractele de închiriere, dar vor negocia şi condiţiile în care municipalitatea va încasa concesiunea aferentă terenurilor care se află sub punctele termice.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Punctele termice au fost câştigate în instanţă de Constantin Lulu Dascălu, lichidatorul judiciar al Termica. În 2011, acesta s-a adresat instanţei motivând că patrimoniul Termica a fost subevaluat şi a avut câştig de cauză. Constantin Lulu Dascălu a obţinut în instanţă anularea facturii prin care bunurile Termica au fost preluate de către municipalitate şi ulterior predate la Modern Calor.
Falimentul societăţii Termica a fost declarat în 2010. Patrimoniul defunctei societăţi de termoficare a trecut la municipalitate, iar în toamna aceluiaşi an şi-a început activitatea noul operator, Modern Calor.
În martie 2016, Constantin Lulu Dascălu a preluat 28 de puncte termice şi tot atunci atunci a anunţat că va continua demersurile în instanţă, deoarece datoriile fostei societăţi de termoficare se ridicau la 120 de milioane de lei.