A plecat cu autocarul, dar a ajuns în atenția polițiștilor. Este pățania unui botoșănean, care s-a ales până la urmă cu un dosar penal, după ce a fost prins cu ţigări de contrabandă ascunse prin bagaje. Întâmplarea s-a petrecut vineri dimineaţă, pe 22 iunie, în judeţul Suceavam când o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, din comuna Marginea, un autocar despre care existau date că transportă persoane cu țigări de contrabandă. „Cu ocazia verificărilor, în bagajul unui bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Botoșani, au fost identificate 10.000 bucăți țigarete (n.r. – 500 de pachete de ţigări) cu timbru ucrainean, bunuri pentru care, bărbatul nu a putut prezenta documente legale de proveniență”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava. Țigările, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, au fost confiscate, iar botoşăneanul va fi cercetat penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.