Investigaţii imagistice cu porţia la cea mai mare unitate sanitară din judeţ. Pentru că nu au un RMN propriu, cei de la Spitalul Judeţean apelează la aparatul privat din curtea unităţii. Pentru asta se alocă, însă, un buget lunar, care în această lună a fost epuizat încă de pe 5. Din vară spitalul va avea un RMN propriu.
Potrivit reprezentanţilor celui mai mare spital din judeţ, din cauza lipsei unui aparat propriu pentru investigaţii de rezonanţă magnetică (RMN), lunar este alocat un buget de aproximativ 60.000 de lei pentru aceste analize. Deşi aceşti bani ar trebui să ţină toată luna, în februarie fondurile s-au epuizat chiar din prima săptămână. “În această lună a fost un număr foarte mare de investigaţii imagistice RMN recomandat din spital, astfel că a fost epuizat bugetul alocat. Este o situaţie excepţională, pentru că până în prezent nu am mai avut cazuri de acest fel. Din fericire, botoşănenii vor avea parte de investigaţii imagistice la cel mai înalt nivel în cel mai scurt timp, după ce vor fi montate cele două aparate de tomografie şi RMN în lunile următoare”, a precizat medicul Ştefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Mavromati.
Banii pentru achiziţia acestora vor veni de la guvern, contractele în acest sens fiind semnate la sfârşitul anului trecut.
