Seria şoferilor prinşi băuţi în trafic pare să nu se mai termine. În noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii din comuna Vorona au surprins un tânăr în vârstă de 23 ani, din satul Joldeşti, care plecase cu maşina pe drumul comunal care face legătura cu satul Huţani.
Oprit pentru verificări, tânărul a fost pus să sufle în etilotest, valoarea indicată fiind de 0,88 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Acuzat de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, şoferul turmentat s-a ales cu un dosar penal, dar şi cu permisul de conducere reţinut până la finalizarea cercetărilor.
– Sebastian GHEORGHIU