Tragedie fără margini în comuna Frumuşica. Un copil de doar 10 ani a murit luni seară, carbonizat, pe câmpul unde juca fotbal cu prietenii, după ce a atins uşile unui transformator de electricitate, care nu era împrejmuit şi nici semnalizat corespunzător.
Nenorocirea s-a petrecut pe imaşul din marginea satului Rădenii Noi, din comuna Frumuşica. Copiii din sat obişnuiesc să se adune acolo pentru a juca fotbal. În apropiere de terenul improvizat de aceştia se află un transformator de înaltă tensiune, care nu este protejat de niciun gard şi nici nu este semnalizat în vreun fel. La un moment dat, băieţelul de 10 ani s-a apropiat de cutia metalică, ce adăposteşte conexiunile firelor de înaltă tensiune şi, văzând că una dintre uşile care ar fi trebuit să fie asigurate cu un lacăt special era deschisă, a băgat mâna înăuntru. A fost secerat de un arc electric de zeci de mii de volţi, sub ochii îngroziţi ai prietenilor de joacă. „S-a făcut un arc electric mare. O lumină puternică de s-a văzut tot satul. Copiii au alergat speriaţi şi ne-au chemat pe noi, adulţii, care eram la câteva sute de metri”, a povestit unul dintre martori.
Oamenii au ajuns într-un suflet la locul incidentului şi au dat peste o scenă de coşmar. „Şocul acela de la trepidaţiile alea cum l-a curentat l-a aruncat afară şi a rămas cu o mână înăuntru şi cu picioarele afară. Şi ars pe piept, burtă, mâini, era carbonizat”, a povestit îngrozit un alt părinte.
Familia şi martorii erau în stare de şoc
La faţa locului au ajuns şi mătuşa copilului, dar şi mama şi bunica acestuia, femeile fiind în stare de şoc. La fel erau şi copiii din sat, sub ochii cărora s-a întâmplat totul. „Băiatul meu a văzut cum l-a electrocutat a venit şi mi-a spus, tata uite aşa făcea copilul ăla acolo, tremura tot şi noi am fugit. E speriat şi acum. Mă gândesc să apelez la un psiholog”, a spus un părinte ajuns la locul tragediei.
Cadrele medicale solicitate prin intermediul 112 nu au mai putut face nimic pentru salvarea micuţului, decesul fiind instantaneu.
Băieţelul mai are o surioară de şase ani, ambii fiind crescuţi de mamă, după ce tatăl i-a părăsit în urmă cu mai mult timp.
Reprezentanţii furnizorului de electricitate erau să fie linşaţi
Încă în stare de şoc, oamenii din satul Rădeni caută acum vinovaţi pentru tragedia care le-a lovit comunitatea. Spun că transformatorul electric situat în câmp deschis nu este securizat şi uşa metalică poate fi deschisă cu uşurinţă. De ani de zile, nimeni nu s-a mai îngrijit de panoul electric cu pricina. Nu există un gard de jur împrejur, lacătul este pus de formă şi pe tabla roasă de rugină abia daca se mai vede scrisă atenţionarea „pericol de moarte”. „Eu când eram mică era în aceeaşi stare de degradare. Nimeni nu a făcut nimic să avertizeze sau să împrejmuiască acel loc. Ei sunt copii. Poate unul atinge din greşeală sau de curiozitate. Nu e normal să laşi aşa neprotejat un astfel de pericol”, a spus înlăcrimată mătuşa copilului mort. Familia se gândeşte acum să dea în judecată distribuitorul de electricitate. Reprezentanţii E.ON veniţi la faţa locului pentru a opri electricitatea au avut nevoie de paza poliţiei pentru a nu fi atacaţi de oamenii nervoşi.
Poliţia a declanşat acum o anchetă, pentru a stabili exact cine este de vină pentru tragedie.
– Tudor CHIRIAC