Situaţie disperată într-un bloc din Parcul Tineretului unde, din cauza unei femei care locuieşte la etajul patru, oamenii au ajuns să trăiască un coşmar continuu. Problemele au început în urmă cu aproape un deceniu, când L.I. a rămas văduvă şi a suferit o cădere psihică. De atunci, scandalurile în familie s-au ţinut lanţ. Mai întâi, fiul femeii a ameninţat că se aruncă în gol, iar în iulie 2011 a incendiat apartamentul, băgând groaza în locatari. Ulterior, femeia a rămas să locuiască singură, dar problemele au continuat.
Cu afecţiuni psihice, femeia a început să arunce cu tot felul de obiecte de la balcon, începând cu cartofi şi ceapă, până la ceaune, cratiţe şi lighene, iar uneori ţipă prin apartament şi le adresează tot felul de injurii oamenilor, care au ajuns să trăiască în stres. Anul trecut, din cauza problemelor, oamenii au chemat poliţia, dar femeia a refuzat să deschidă uşa, iar după câteva zile a mers singură la Poliţia municipiului pentru a da vina pe locatari, pe motiv că aceştia ar agita lucrurile. Dusă la Secţia de psihiatrie, L.I. a fost internată pentru circa trei săptămâni.
Apartamente inundate de Paşte
Din cauza problemelor cotidiene, oamenii au tot sunat la poliţie, la poliţia locală şi la ambulanţă pentru a găsi o soluţie, dar problema nu a fost rezolvată deşi timpul a trecut, iar coşmarul s-a acutizat.
„Toţi spun că atâta timp cât este proprietară, nimeni nu o poate scoate cu forţa din casă, deşi noi trăim într-un stres continuu pentru că nu ştim ce va face într-o bună zi. Adună hârtii sub conducta de la gaz metan şi le dă foc. Vă daţi seama, oricând poate genera o explozie”, a adăugat o vecină.
Că lucrurile pot scăpa de sub control, a dovedit-o un fapt întâmplat chiar de Paşte. Din cauza unei avarii la conducta de alimentare cu apă potabilă, survenită în apartamentul cu pricina, toţi cei care locuiesc la etajele inferioare pe tronsonul respectiv s-au trezit cu apartamentele inundate. Degeaba s-au rugat oamenii de ea, pentru că nu au găsit înţelegere, femeia refuzând să dea drumul în casă unui instalator adus de vecini.
Aproape o săptămână a durat calvarul, iar ieri cei de la Asociaţia de proprietari au trimis un memoriu Poliţiei Municipiului Botoşani, prin care solicitau luarea unor măsuri. „Situaţia va fi analizată şi se vor dispune măsuri, în limita competenţelor legale. Poliţia poate interveni atunci când este vorba de contravenţii sau de infracţiuni, iar cât priveşte o eventuală internare, această măsură poate fi dispusă doar prin intermediul instanţei de judecată”, a spus Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Medicii le-au recomandat oamenilor „să nu o mai provoace”
Ieri, însă, în urma memoriului, poliţiştii botoşăneni au solicitat sprijinul celor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi au intrat în apartament, însă nu s-a dispus nici o măsură concretă. Ba mai mult, cei de la Ambulanţă le-au „recomandat” oamenilor să nu o mai provoace pe femeie.
„Mi-a curs apa pe pereţi aproape o săptămână. Nu înţelegem cum suntem tot noi cei care o provocăm”, au spus indignaţi oamenii.
Vechea legislaţie era mai eficientă
În trecut, în astfel de situaţii, poliţiştii interveneau imediat şi îi internau pe locatarii problemă la Psihiatrie până la ameliorare, situaţia locuinţei urmând să fie clarificată în familie. Ba mai mult, locatarii problemă puteau fi arestaţi şi făceau închisoare contravenţională pentru faptul că nu respectau normele de convieţuire socială. Acum, internarea se poate dispune cu acordul persoanei sau al familiei şi doar pentru o scurtă perioadă de timp.
Cât priveşte închisoarea contravenţională, aceasta a dispărut din sistemul sancţionator, poliţiştii putând dispune doar amendarea pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.
– Sebastian GHEORGHIU