Mii de botoşăneni au participat la Slujba Învierii, îndemnaţi fiind de credinţă şi speranţa pentru vremuri mai bune. La miezul nopţii, credincioşii au luat lumină la chemarea preoţilor „Veniţi de luaţi Lumină!”. Bisericile au răsunat apoi de cântarea „Hristos a Înviat din morţi/ Cu moartea pe moarte călcând/ Şi celor din morminte/ viaţă dăruindu-le”.
În finalul slujbei, preoţii au sfinţit pasca, ouăle roşii şi bucatele tradiţionale aduse de credincioşi. Potrivit tradiţiei, unele bucate au fost donate pentru persoanele nevoiaşe de care parohiile botoşănene au grijă.
La Biserica „Sfântul Ilie” din Botoşani, slujba a fost oficiată de părintele protopop Lucian Leonte. Sute de credincioşi au participat la slujbă, curtea lăcaşului de cult dovedindu-se neîncăpătoare. Şi la bisericile „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Vovidenia sau Pacea au fost sute de credincioşi la slujbă, unii dintre aceştia venind îmbrăcaţi în costume populare.
Preotul Partenie Apostoaie, parohul bisericii „Vovidenia”, i-a îndemnat pe botoşăneni, în cuvântul de învăţătură, să fie atenţi la nevoile aproapelui.
Sărbătoarea Învierii Domnului a adunat sute de credincioşi şi la Biserica Sfântul Spridon din Botoşani. Enoriaşii au participat mai întâi la slujba religioasă oficiată de preotul paroh Vasile Acatrinei, iar la miezul nopţii au ieşit cu toţii în curtea lăcaşului.
Slujbă oficiată de PS Calinic Botoşăneanul
La Mănăstirea Zosin, slujba de Înviere a fost oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Sute de botoşăneni au participat şi la slujba oficiată de preotul Corneliu Aniţulesei la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Gorbăneşti.
În toate bisericile a fost citită scrisoarea pastorală a ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
În noaptea sfântă nu au fost uitaţi nici cei trecuţi la cele veşnice, fiind aprinse multe lumânări şi candele la mormintele acestora, imediat după slujba de Înviere.
În prima zi de Paşte, în multe comunităţi botoşănene credincioşii au mers la cimitir unde au fost făcute slujbe de pomenire pentru cei plecaţi din această lume. Tot cu acest prilej s-au dat de pomană cozonac, pască, vin şi ouă roşii.
Ceremonie religioasă în limba lipovenească
Sute de credincioşi lipoveni au participat la slujba de Înviere oficiată la Biserica ortodoxă de rit vechi cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” de pe strada Grigore Antipa. Ceremonia religioasă s-a derulat în limba lipovenească, după un ritual extrem de vechi, la care au participat liderii comunităţii, dar şi mulţi enoriaşi.
La ora 12 noaptea, după ce batiuşca (n.r.- preotul lipovenesc) a rostit „Hristos voskrese!”, mulţimea a ieşit din biserică şi a înconjurat de trei ori lăcaşul de cult (n.r. – care este monument istoric) cu lumânări în mâini, curtea fiind transformată în râuri de lumină. Imediat după acest moment, a urmat o slujbă în faţa bisericii, care a fost urmărită de peste 300 de enoriaşi adunaţi în jurul lăcaşului de cult şi pe aleea principală dinspre strada Popa Şapcă. „Biserica este sufletul comunităţii noastre, iar batiuşca, cu harul său, a reuşit să-i adune din nou pe oameni, încercând să-i înţeleagă pe toţi. Este o plăcere să-l urmăreşti la slujbe”, a spus un tânăr din comunitate. Folosind calendarul vechi, ruşii lipoveni sărbătoresc Paştele împreună cu ceilalţi creştini ortodocşi, aceasta fiind singura mare sărbătoare care coincide după calendarul creştin ortodox, celelalte sărbători religioase fiind marcate cu un decalaj de 13 zile.
– Virginia CONSTANTINIU
– Sebastian GHEORGHIU