O şcoală din judeţul Botoşani a fost spartă chiar în ultima zi de cursuri din acest an. S-a întâmplat în comuna Hudeşti, unde un tânăr în vârstă de 22 de ani a dat iama în unitatea de învăţământ, dar nu ca să înveţe, ci să fure nişte nimicuri. Spargerea a avut loc în noaptea de 21 spre 22 decembrie, când individul s-a strecurat în incinta Şcolii Gimnaziale din Hudeşti, de unde a furat câteva stick-uri USB şi nişte chei. Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor, iar în urma investigaţiilor, autorul a fost identificat în scurt timp. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, o parte din prejudiciu fiind recuperat.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.