duminică, decembrie 22, 2024
AcasăLocal BTPagube de mii de lei în urma unor incendii

Pagube de mii de lei în urma unor incendii

Două familii din satul Flondora (comuna Manoleasa) și satul Iacobeni (comuna Dângeni) s-au ales cu pagube de aproape 3.000 lei, în urma unor incendii. La Flondora, incendiul a fost generat de un coș de fum deteriorat și nu s-a soldat cu pagube materiale însemnate. În schimb, la Iacobeni au ars veranda și o parte din acoperișul casei după ce proprietara a lăsat o lumânare aprinsă lângă materiale combustibile. Pentru stingerea celor două incendii şi înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 14 pompieri militari şi voluntari, dar şi cetăţeni, care au reuşit să salveze bunuri materiale în valoare de circa 240.000 lei. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă recomandă populaţiei să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi distrugerile de bunuri materiale.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-2.3 ° C
-2.3 °
-3.4 °
80 %
2.6kmh
0 %
Dum
-0 °
lun
2 °
mar
2 °
mie
3 °
joi
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...