Municipalitatea riscă să plătească reparaţia unei maşini care a fost distrusă după prăbuşirea unui copac. Deja, municipiul Botoşani a pierdut un prim război în instanţă, autorităţile locale fiind obligate de Judecătoria Botoşani să-i achite proprietarului maşinii aproape 15.000 de lei. Astfel, în decembrie 2012, botoşăneanul E.I.N. a concesionat un loc de parcare pentru o Dacia Sandero, undeva pe strada Octav Onicescu, doar că în apropierea acestui loc era un arbore de tei de mari dimensiuni, uscat, a cărui prezență reprezenta un pericol real, motiv pentru care Asociația de Proprietari nr.3 în raza căruia se afla acest arbore a cerut în nenumărate rânduri tăierea lui, aceeași solicitare a fiind adresată de diverși locatari din zonă. În septembrie 2016, municipalitatea a aprobat tăierea teiului cu pricina, doar că nu a fost luată nicio măsură concretă. În schimb, pe 13 noiembrie 2016, în timpul unei furtuni, copacul în cauză s-a rupt din rădăcină și a căzut peste autoturismul botoşăneanului, parcat pe locul concesionat producându-i avarii. A doua zi, proprietarul maşinii a mers la reprezentanţă firmei şi a solicitat un deviz de lucrări pentru reperaţii, costul lucrărilor de refacere fiind 14.759,26 lei. O lună mai târziu, botoşăneanul a acţionat în instanţă municipalitatea arătând împrejurările în care s-au produs evenimentele. A urmat un proces în care autorităţile locale au arătat că au făcut mai multe demersuri legale pentru tăierea teiului, apreciind că și-au îndeplinit obligațiile şi că cei responsabili ar fi de fapt cei de la Ocolul Silvic Botoşani, care nu ar fi marcat copacul pentru a putea fi tăiat, dar lucrarea ar fi fost asigurată pe 10 noiembrie 2016, în registre fiind menţionat inclusiv teiul care a provocat dauna. La final, însă, instanţa a apreciat că „fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție sub forma culpei, pârâtul (n.r. – municipiul Botoşani) prin reprezentanții săi fiind în măsură și obligat – putea și trebuia să prevadă urmările păgubitoare ale prăbușirii arborelui, fiind informat în privința situației lui lângă o parcare ocupată permanent cu autoturisme ale locuitorilor din blocurile învecinate și fiind sesizat direct prin solicitările proprietarilor mașinilor parcate chiar în vecinătatea lui”. Astfel, printr-o sentinţă emisă de Judecătoria Botoşani, instanţa a admis acţiunea în răspundere delictuală formulată de botoşănean şi a obligat Municipiul Botoşani să-i plătească lui E.I.N. despăgubiri în sumă de 14.759,26 lei, dobânda legală aferentă despăgubirilor, calculată de la data formulării cererii, 19.12.2016 şi până la plata efectivă, dar şi cheltuielile de judecată în sumă de 1843 lei. Hotărârea a fost atacată cu apel, dosarul urmând să fie analizat şi de Tribunalul Botoşani.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.