duminică, decembrie 22, 2024
AcasăLocal BTConsumatori de droguri culeşi cu duba

Consumatori de droguri culeşi cu duba

Jandarmii botoşăneni au început să fie mult mai prezenţi în acţiunile preventive derulate în judeţ. Misiunile s-au desfăşurat pe mai multe fronturi, de la cele din timpul adunărilor publice, cultural – artistice sau sportive, până la prevenirea violenţei în instituţiile de învăţământ, prevenirea delicvenţei juvenile, dar şi prevenirea consumului de droguri sau alte substanţe halucinogene. Interesant este că după mai multe acţiuni organizate în şcoli, jandarmii au început să fie solicitaţi din ce în ce mai mult, fiind asaltaţi cu cereri din partea elevilor sau a profesorilor. Aşa se face că în 2017 jandarmii au derulat 255 de activităţi de acest gen, deşi compartimentul de profil are doar trei lucrători. “Ne mai ajută şi colegii de la structurile din judeţ”, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, maiorul Marius Chiaburu, şeful structurii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean. Ce nu se ştie este faptul că, pe lângă aceste acţiuni de prevenire a faptelor cu violenţă, jandarmii botoşăneni au ajuns să fie în prima linie în ceea ce priveşte combaterea consumului de droguri. Astfel, anul acesta, jandarmii au avut 115 constatări pe linie de consum de droguri pe străzile municipiului. Altfel spus, în medie la trei zile, jandarmii au prins cel puţin un consumator de etnobotanice. De altfel, jandarmii au ajuns să le cunoască şi “culcuşurile” celor care obişnuiesc să consume droguri sau etnobotanice. “Ultima acţiune derulată de procurorii DIICOT pentru destructurarea unei grupări care se ocupa cu traficul de etnobotanice a plecat de la constatările jandarmilor”, a adăugat Marius Chiaburu.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-2.3 ° C
-2.3 °
-3.4 °
80 %
2.6kmh
0 %
Dum
-0 °
lun
2 °
mar
2 °
mie
3 °
joi
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...