duminică, decembrie 22, 2024
AcasăLocal BTOfensivă împotriva comercializării ilegale a petardelor

Ofensivă împotriva comercializării ilegale a petardelor

Operaţiunea “Foc de artificii 2018”, declanşată de poliţiştii botoşăneni, se va derula pe întreg judeţul, inclusiv în comunele de pe malul Prutului, pentru a fi prevenite incidentele nedorite produse pe fondul utilizării materialelor pirotehnice. Este declaraţia comisarului şef Dumitru Aioanei, adjunct al inspectorului şef în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, care a precizat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că pentru depistarea celor care vând ilegal pocnitori, petarde sau baterii de artificii vor fi folosiţi inclusiv poliţiştii de la posturile comunale, poliţiştii de la Ordine Publică, Investigaţii criminale dar şi cei de la Serviciul de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. “Deja, poliţiştii şi jandarmii care acţionează în pieţe au fost instuiţi cum să intervină şi vor lua măsurile necesare”, a spus comisarul şef Dumitru Aioanei. Potrivit acestuia, comercializarea unor astfel de obiecte se poate face numai prin intermediul societăţilor specializate autorizate, iar către persoanele fizice se pot vinde numai articole pirotehnice de distracţie din prima categorie şi numai către persoanele adulte, copiii neavând voie să le cumpere sau să le folosească. În judeţ există 10 societăţi autorizate pentru astfel de activităţi, cu două mai multe decât anul trecut, iar poliţiştii au început deja verificările pentru a vedea dacă sunt respectate normele legale atât în ceea ce priveşte depozitarea, cât şi comercializarea. Toţi cei surprinşi încălcând prevederile legale se vor alege cu dosare penale sau cu sancţiuni, în fiuncţie de natura faptelor.
Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:
a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
6.7 ° C
6.7 °
0.6 °
64 %
3.2kmh
4 %
Dum
7 °
lun
2 °
mar
5 °
mie
3 °
joi
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...