spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeLocal BTProtest spontan la Casa de Pensii

Protest spontan la Casa de Pensii

O parte dintre angajatii Casei de Pensii au iesit in aceste momente in fata institutiei, aceştia având mai multe nemulţumiri. Printre acestea se numără lipsa personalului, situaţie care duce la volumul mare lucrări pentru actualii angajaţi, neplata orelor suplimentare, inechităţi introduse prin noua legii a salarizării, alinierea salariilor din structurile teritoriale la nivelul celor din sistemul central.” De şapte ani noi neconfruntăm cu o acută lipsă de personal. Suntem doar 54 de angajaţi în instituţie, cu 28 mai puţin decât organigrama. Avem nevoie de măcar 14 oameni pentru a funcţiona la limită” a spus reprezentantul salariaţilor, Cătălin Dubir, cel care este şi juristul CJP. De partea cealaltă, conducerea instituţiei consideră protestul ca fiind unul îndreptăţit” Am fost informată despre protestul colegilor mei mai ales că aceştia vor să fie alături de colegii din ţară de la celelalte case de pensii care protestează astăzi spontan, de asemenea cunosc şi revendicările. Datoria mea este să anunţ Casa Naţională de Pensii. Consider că este justificată această acţiune şi le susţin demersul pentru a obţine ceea ce doresc” a spus Cristina Anton, directorul CJP.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

Botoșani
nori împrăștiați
-0.5 ° C
-0.4 °
-0.6 °
75 %
1.8kmh
26 %
Dum
2 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...