miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTMaşină de lux condusă cu permis fals

Maşină de lux condusă cu permis fals

Un tânăr din Republica Moldova s-a ales cu un dosar penal, după ce a fost prins în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca la volanul unui autoturism Mercedes cu permis de conducere fals. Cazul a fost descoperit în noaptea de sâmbătă spre duminică, când în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Denis P., în vârstă de 30 de ani, care conducea un Mercedes, înmatriculat în Franţa. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, eliberat de autorităţile din Republica Moldova, valabil pentru categoriile B, C, D, BE, CE, DE, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Luat la întrebări, tânărul a declarat că a obţinut documentul în anul 2011, prin preschimbarea vechiului permis, plătind suma de 300 de euro unui cetățean moldovean și că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul prezentat la controlul de frontieră este fals. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
9.4 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...