marți, aprilie 1, 2025
AcasăLocal BTA lovit un tânăr cu maşina, dar a dat bir cu fugiţii

A lovit un tânăr cu maşina, dar a dat bir cu fugiţii

Un tânăr în vârstă de 16 ani, beat criţă, a fost rănit, ieri, după ce a fost lovit de o maşină. Accidentul a avut loc în municipiul Dorohoi, pe Calea Plevnei, când adolescentul a fost surprins de o autoutilitară condusă de un bărbat de 46 de ani, din Dorohoi. După producerea accidentului, şoferul şi-a văzut de drum, fără să mai anunţe poliţia, fiind depistat ulterior la domiciliu. Tânărul de 16 ani a fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cazul se află în atenţia poliţiştilor, care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
9.4 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...