marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTConsilierii municipali nu vor ca revoluţionarii să primească teren de la primărie

Consilierii municipali nu vor ca revoluţionarii să primească teren de la primărie

 

Aleşii locali au respins pentru a treia oară proiectul vizând repartizarea unor terenuri revoluţionarilor botoşăneni. „Într-un oraş în care nici măcar vânătorii nu au tras în zilele Revoluţiei, a avea îndrăzneala să soliciţi aceste drepturi, care legal se cuvin, mi se pare o blasfemie la adresa celor care au murit în Revoluţie”, a spus consilierul liberal Daniel Botezatu.

Un alt ales local liberal, Marius Oroşanu, a arătat, că, potrivit legii, revoluţionarii au dreptul să primească teren, însă a cerut să fie stabilite unele criterii în baza cărora să fie repartizate aceste terenuri.

Eugen Ţurcanu, consilier PNL, a cerut ca votul să fie secret. “Într-adevăr, legal au dreptul, moral nu. Unul dintre ei chiar ne propune să cumpărăm o clădire pe câteva milioane de euro, alţii au pensii generoase şi au o viaţă foarte dulce. Sunt oameni foarte periculoşi, ranchiunoşi, ştiu să stea numai prin instanţe şi să ne trezim cu nişte procese. Vă propun ca procedură să votăm secret şi vorbesc foarte serios. Vreau să votăm secret pentru că o să ne târască prin tribunale şi să ne pună popriri pe bunurile personale. Îi cred în stare de aşa ceva”, a spus Eugen Ţurcanu.

Primarul Cătălin Flutur le-a atras atenţia consilierilor municipali că nu dau dovadă de consecvenţă, în condiţiile în care în vară au votat fără probeme un proiect vizând acordarea de terenuri pentru şase revoluţionari.

“Este o problemă care trenează de foarte mult timp şi nu suntem puşi să analizăm dacă e Popescu, dacă e Vasilescu, ce a făcut în timp. Avem o obligaţie legală, am identificat un teren căruia i-am dat această destinaţie şi nu o să înţeleg de ce acum câteva luni am aprobat o hotărâre absolut identică în aceeaşi parcelă la primii şase revoluţionari care au fost mai iuţi. Vă garantez că aceste persoane sunt luate în ordinea în care au depus cererile la primărie pentru că nu avem niciun altfel de criteriu de departajare. Cei mai iuţi de mână au primit, alţii au posibilitatea să primească. Nu suntem consecvenţi, avem o obligaţie legală. Atunci retrageţi hotărârea cealaltă, să ajungă toţi la nivelul iniţial. Vorbim de consecvenţă”, a afirmat edilul.

În cele din urmă, votul a fost secret, iar proiectul a fost respins.

Cei zece revoluţionari care au cerut câte 10.000 de metri pătraţi de teren de la primărie sunt Bernard Chiricheş, George Avăcăriţei, Ioan Apaţie, Marin Tăuteanu, Toader Candrea, Neculai Ciobanu, Puiu Neacşu, Mitică Gavriliuc, Marius Petru Rogojinschi, Gheorghe Neagu.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
2.2 ° C
2.2 °
1.1 °
64 %
0.9kmh
61 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
8 °
S
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...