Câteva sute de persoane au participat aseară la un protest organizat de liderii PNL la Botoşani, pentru susţinerea moţiunii de cenzură depusă de liberali în Parlament. Printre participanţi au fost şi persoane venite din Dorohoi, Săveni, Darabani, dar şi din câteva comune ale judeţului. Printre cei sosiţi în Piaţa Revoluţiei au fost primarul Cătălin Flutur, Viorel Iliuţă – fost viceprimar, ex-senatorul liberal Cristian-Constantin Roman, medicul Valerian Andrieş, preşedintele PNL Dorohoi, alături de primari şi consilieri locali din întreg judeţul.
Participanţii la miting au format o coloană în faţa sediului Partidului Naţional Liberal, de unde au plecat în marş spre Prefectură, scandând şi fluierând.
Odată ajunşi în faţa sediului PSD din municipiu, protestatarii au cerut demisii. În faţa instituţiei prefectului, protestatarii şi-au asigurat curentul electric printr-un generator propriu, semn că ocupanţii social-democraţi ai funcţiilor de conducere din Prefectură şi Consiliul Judeţean le-au refuzat conectarea la reţeaua de energie electrică a clădirii.
Protestatarii se declarau nemulţumiţi de măririle de salarii considerate „praf în ochii românilor”, de scumpirile de pe toate pieţele, despre care spun că abia au început, de mutarea contribuţiilor sociale ce anunţă să scadă unele salarii şi „subjugarea legilor justiţiei pentru protejarea unor interese de grup sau chiar personale”.
Oamenii au solicitat demisia guvernului Tudose şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, iar mesajele au fost transmise cu ajutorul pancartelor. De asemenea, cei prezenţi şi-au manifestat solidaritatea cu protestele similare din întreaga ţară, din ultimul an, prin aprinderea lanternelor de la telefoane.
– Irina SIMINICEANU