După câteva săptămâni în care cele mai căutate meserii din judeţ au fost cele din domeniul construcţiilor, situaţia se schimbă. Astfel, în această săptămână, potrivit listei publicată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), printre cele mai căutate meserii se află cele de bucătar şi ajutor de bucătar. Din totalul celor 630 de locuri de muncă, 20 sunt destinate persoanelor calificate în acest domeniu.
Cei interesaţi trebuie să aibă vechime de cel puţin un an în domeniu, iar unii angajatori solicită studii medii, plus cursuri autorizate în domeniul gastronomiei. Salariile sunt cuprinse între 1.450 lei şi 1.600 lei, plus tichete de masă.
În această săptămână, unul dintre cele mai mari salarii îl oferă Primăria Botoşani, ce scoate la concurs un post de asistent medical stomatologie. Astfel, botoşănenii care doresc să se angajeze trebuie să aibă vechime ca asistent medical în stomatologie de minim doi, iar salariul oferit este de 2.845 de lei.
O altă primărie care face angajări este cea a comunei Mihălăşeni, care caută un referent.
– Alexandru DOROFTEI
adoroftei@monitorulbt.ro