O parte dintre primarii din judeţ, care au mărit salariile în iulie doar în limita bugetului pe acest an, sunt revoltaţi că instituţii similare cu probleme financiare cer bani la următoarea rectificare bugetară. În această situaţie este şi primarul de la Răchiţi, Florin Bulgaru, care critică creşterea haotică a lefurilor. „Eu nu înţeleg de ce o primărie, cum este cea de la Dimăcheni, a ajuns în situaţia de a nu mai avea bani, când legea salarizării unitare prevede clar faptul ca măririle să se facă în limita bugetului. Pe ce bază au mărit salariul?”, a declarat edilul.
Acesta consideră că primarii care au majorat salariile fără o bază au încălcat legislaţia. „Dacă în lege spune clar cu stricta încadrare în buget, asta nu înseamnă că nu au respectat-o? Ei au mărit pe baza faptului că vor primi bani de la rectificări, iar acest lucru nu e corect. Aşa măream şi eu salariile la maximul admis şi stăteam şi mă duceam la Guvern: daţi-mi bani”, a mai spus acesta. Edilul a mai afirmat că o echilibrare de la bugetul statului ar încuraja astfel încălcarea legii.
Primăria Răchiţi are 31 de angajaţi, iar fondul de salarii este aproximativ cât cel al primăriei Dimăcheni, care are 14 angajaţi. „Eu am peste 1.600 de locuitori doar în Costeşti, atât cât are toată comuna Dimăcheni. Voi face scandal dacă primăriile cu probleme vor primi bani. Ei trebuiau să se organizeze din timp nu să stea cu mâna întinsă”, a concluzionat primarul.
CASETA:
Primărie ajunsă la mâna donatorilor
Situaţia Primăriei Dimăcheni este gravă din punct de vedere financiar, încă din luna august aceasta rămânând fără bani pentru plata salariilor angajaţilor, iar datoriile acumulate depăşesc 100.000 de lei. Din cauza gestionării defectuoase a instituţiei, copiii din comună au fost nevoiţi să meargă două săptămâni la şcoală cu căruţa, microbuzul şcolar rămânând fără combustibil. Situaţia a fost rezolvată doar după ce un cetăţean a făcut o donaţie pentru achiziţionarea motorinei. Salariul mediu în cadrul Primăriei Dimăcheni este de 6.000 de lei.