duminică, decembrie 1, 2024
HomeLocal BTFemeie în stare gravă din cauza salamului

Femeie în stare gravă din cauza salamului

Tot mai multe persoane ajung la spital cu reacţii alergice violente, chiar şi de la mâncare. În această situaţie a fost şi o femeie de 54 de ani din Ştefăneşti, care a ajuns ieri la spital după ce a mâncat câteva felii cu salam. Femeia se afla în vizită la nişte rude, iar la scurt timp după ce a gustat câteva felii de salam, acesteia i s-a făcut rău. Gazdele au apelat serviciul de urgenţă 112, solicitând o ambulanţă, între timp mergând cu femeia la dispensarul medical din localitate.

De fapt, aceasta pare să fi fost şi decizia care i-a salvat viaţa femeii, pentru că personalul medical de la cabinet a reuşit să o stabilizeze până la sosirea unui echipaj cu medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), la un moment dat având tensiunea abia perceptibilă pe aparatura de măsură. „Pacienta a suferit un edem Quincke, declarativ după ingestia de alimente. A fost stabilizată şi transportată la Urgenţe”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

 

Reacţia impune tratament imediat

 

Edemul Quincke este o reacţie alergică ce este caracterizată printr-o erupţie edematoasă subcutanată. Acesta se poate declanşa prin absorbţia de alimente, de la o înţepătură de insectă sau după luarea unor medicamente. Edemul afectează mucoasele bucale şi ale căilor respiratorii superioare, precum şi ţesuturile subcutanate ale feţei. Se manifestă printr-o umflătură bine delimitată, tare, de culoare roz pal, care produce o senzaţie de arsură, ce poate cauza asfixia din cauza localizării lui. În acest caz se impune un tratament de urgenţă, cu corticosteroizi injectabili cu acţiune rapidă, asociaţi cu clorhidrat de adrenalină. În caz că tratamentul nu dă roade este imperativ transportul bolnavului la reanimare.

 

Alergiile pot fi depistate prin teste

 

Alergia este o reacţie a sistemului imunitar atunci când organismul uman recunoaşte într-o manieră greşită o proteină inofensivă prezentă în unele alimente şi începe să producă anticorpi ca să o contracareze. Această reacţie excesivă a sistemului imunitar se poate manifesta prin diverse simptome, de la pete roşii apărute pe piele, la crize astmatiforme, şoc anafilactic sau chiar moarte.

Specialiştii susţin că există 14 categorii de alergeni alimentari, de la soia, lapte şi muştar la susan, lupin sau dioxid de sulf. Pe listă mai figurează ouăle, ţelina, peştele, nucile sau arahidele. Potrivit legii, alergenii se trec pe lista de ingrediente, cu litere majuscule sau îngroşate.

Alergiile pot fi depistate cu ajutorul unui test cutanat. Informaţiile obţinute pot ajuta medicul să dezvolte un plan de tratament al alergiei care poate include evitarea alergenului, medicaţie sau imunoterapie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
3.8 °
2.2 °
97 %
2.4kmh
13 %
Dum
7 °
lun
5 °
mar
6 °
mie
4 °
joi
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici prea mult patriotism nu e bun, că se face frig.

EDITORIAL

Nu știu prin alte părți cum o fi dar la noi la Botoșani, conferința de presă a ajuns într-o mizerie absolută.  Politicieni, șefi de...

EPIGRAMA ZILEI

Afacerile pe la noi Anticipează un război Pentru că multe otrepe Mereu dau „tunuri” și „țepe”! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...