Au călătorit cu trenul pentru a face rost de bani, iar acum au de plătit mii de lei, după ce „afacerile” lor au ajuns în atenţia autorităţilor. Este vorba de un veteran de război din satul Stroieşti (Lunca), Vasile Curecheriu, de 90 de ani, dar şi de o botoşăneancă Tudora Arariţei, de 82 de ani, cunoscuţi drept pensionarii voiajori.
Povestea lui Vasile Curecheriu este veche. Cu o pensie de doar 350 de lei, acesta încearcă să-şi suplimenteze veniturile prin călătoriile cu trenul. Bătrânul primeşte anual 12 tichete de călătorie gratuite, dar mai ia tichete şi de la cunoştinţe care nu au nevoie de ele şi pleacă la căutat de clienţi. Îi găseşte pe peronul gărilor şi, contra a 30 sau 50 de lei, în funcţie de distanţă, îi ia alături de el ca însoţitori. Legea îi permite, dar Fiscul consideră că bugetul de stat e prejudiciat, întrucât banii destinaţi veteranilor nu-şi ating scopul. În urma unor plângeri penale formulate de Direcţia Regională a Finanţelor Publice, el a fost trimis în judecată de mai multe ori pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, adunând mai multe condamnări la activ.
Instanţa a ţinut cont de fiecare dată de vârsta lui înaintată, dar ultima pedeapsă a primit-o pe 25 aprilie 2017, bătrânul fiind condamnat la pedeapsa rezultată de trei ani închisoare cu suspendare, urmând să fie supus unui termen de supraveghere de patru ani. Grav este că Judecătoria Botoşani l-a obligat să plătească şi aşa-zisul prejudiciu prin utilizarea nelegală a biletelor, respectiv 27.611,50 de lei, cu dobânzile şi penalităţile aferente.
Mai mult, instanţa a aplicat sechestru şi pe terenurile deţinute de veteran, adică circa 1,5 hectare în vederea executării silite.
Caz similar în judeţ
Cazul lui seamănă destul de mult cu cel al Tudorei Arariţei, văduvă de veteran de război, care la rândul ei a fost obligată de Judecătoria Botoşani să plătească Ministerului Transporturilor 2.666,90 lei, după ce a utilizat fără drept 32 tichete gratuite de călătorie pe calea ferată, emise pentru veteranii de război. Sentinţa a fost pronunţată după ce în 2011, după ce a epuizat biletele de călătorie gratuite, octogenara ar fi procurat alte 21 asemenea bilete, pe care le-a folosit în acelaşi scop, completându-le în mod ilegal, cu propriile sale date şi profitând că personalul CFR nu deţine o evidenţă nominală a acestor bilete. Atunci, poliţiştii au invocat că femeia ar fi călătorit de mai multe ori pe relaţia Botoşani-Bucureşti, acostând călători din gări, cărora le propunea să-i fie însoţitori (călătorind astfel gratuit), în schimbul a diferite sume de bani (sub preţul unui bilet obişnuit), bani ce rămâneau în buzunarul bătrânei. Anchetată penal, femeia a scăpat cu o amendă de 1.000 de lei, ea invocând faptul că suferă de multiple afecţiuni, iar pensia nu acoperă nici măcar costul medicamentelor uzuale.
Doi ani mai târziu, însă, botoşăneanca a fost depistată din nou în trenul IR 1667 pe relaţia Bucureşti Nord-Iaşi, folosind ilicit 32 bilete de călătorie gratuită. De data aceasta, cei de la Fisc au susţinut că femeia ar fi făcut un obicei de a-şi suplimenta veniturile prin folosirea acestor bilete de călătorie gratuită, dar şi a altor bilete procurate de la alţi veterani de război pe care le vindea pe piaţă cu 5 lei. Octogenara a fost acţionată în judecată şi obligată la plată.