Sâmbătă, la biserica Mănăstirii Popăuţi, ctitorită de Ştefan cel Mare, Muzeul Judeţean Botoşani a organizat un eveniment care a marcat împlinirea a 560 de ani de la înscăunarea marelui domnitor. Manifestările au fost organizate în colaborare cu Protopopiatul Botoşani şi Mănăstirea Popăuţi.
Slujba de Te-Deum a fost ţinută de un sobor de preoţi şi a fost urmată de un scurt concert de muzică laică şi religioasă susţinut de corul parohiei Sfântul Mare Voievod Ştefan din Cătămărăşti Deal, condus de preotul Vasile Creţu.
Sergiu Balanovici a prezentat expoziţia „Ştefan cel Mare şi Sfânt – ctitor şi voievod”, incluzând piese de patrimoniu aduse din muzee din Botoşani şi Iaşi. Expoziţia va fi deschisă până la sfârşitul săptămânii viitoare.
Simpozionul „Ştefan cel Mare şi Sfânt – 560 de ani de posteritate” a continuat în sala de oaspeţi a mănăstirii, prilej cu care arhitectul Mihai Tulbure, Sergiu Balanovici şi Eduard Setnic, profesorul Sergiu Manolache şi alţi invitaţi au vorbit despre ctitoriile realizate de domnitor pe arealul fostului judeţ Botoşani bisericile Probota, Hârlău şi Botoşani. În fostul judeţ Dorohoi, Ştefan cel Mare a ctitorit de asemenea două biserici, la Dorohoi, în anul 1495 şi în localitatea Movila de lângă Herţa.
– Virginia CONSTANTINIU