Un nou nucleu de interese provenit dinspre PSD se conturează în judeţ. Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) are, de câteva zile, un nou director, în persoana Roxanei Nistor. Aceasta a fost numită cu delegaţie, deci pentru o perioadă de cel puţin şase luni, fiind astfel avansată din funcţia de consilier pe care o ocupa la OJFIR începând cu 2006.
Roxana Nistor are 41 de ani şi va dirija întreaga activitate ce aduce, sau nu, fonduri europene botoşănenilor ce depun dosare pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
Reporterii de la „Monitorul de Botoşani” au întrebat-o pe noua directoare ce salariu va avea din noua funcţie plătită din bani publici, iar răspunsul său a venit prompt. „Salariile sunt confidenţiale”, directoarea continuând contrazicându-se, „le puteţi lua, oricum, de pe site-ul instituţiei”.
Pe site, cea mai recentă declaraţie de avere a Roxanei Nistor nu este accesibilă, aşa încât jurnaliştii au căutat pe site-ul central al AFIR. Pentru 2017, singura angajată de la Botoşani care are declaraţia publicată este Ana Pop, care, de pe funcţia de consilier 1A, are un venit salarial de 6.300 de lei lunar. Pe acelaşi site, un director de oficiu judeţean, cum este cel din Vrancea, are un venit lunar declarat de aproape 9.000 de lei.
Ocuparea prin numire a unui astfel de post poate avea la bază alte criterii decât cele pe care ar putea să le scoată în valoare un eventual concurs. Surse apropiate conducerii PSD susţin că Roxana Nistor a făcut parte din echipa de campanie a actualului senator Lucian Trufin. Cert este că soţul acesteia, Cristian Constantin Nistor, este preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) de la Modern Calor, susţinut de PSD, având totodată trecută în declaraţia de avere şi funcţia de manager în cadrul Grupului de Acţiune Locală (GAL)„Valea Başeului de Sus”, structură din care face parte şi primăria Vlăsineşti, de unde a plecat ca senator primarul Lucian Trufin.
Din declaraţia de avere a preşedintelui CA am aflat şi salariul soţiei sale. În anul fiscal anterior, Roxana Nistor a încasat un venit salarial total de 73.920 de lei. Având funcţia de funcţia de consilier 1A, aceasta a câştigat, aşadar, peste 6.000 de lei lunar.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale are atribuţii de monitorizare a Programului SAPARD şi de implementare tehnică, plată şi monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007- 2013.
Prin AFIR se finanţează atât activităţile de diversificare economică, turism, conservarea patrimoniului natural, cultural şi arhitectural, cât şi renovarea satelor.
Submăsura 431.2, din cadrul PNDR, spre exemplu, oferă sprijin Grupurilor de Acţiune Locală pentru cheltuieli de funcţionare, animare şi dobândirea de competenţe.