Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru întreaga ţară o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată şi disconfort termic, valabilă de astăzi de la ora 13.00, până mâine la ora 04.00. În intervalul menţionat vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi, pe arii restrânse, îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi la munte, 40…50 l/mp. În după-amiaza zilei de astăzi, în regiunile sud-vestice şi sudice, local disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36°C.
La Botoşani, sfârşitul de săptămână vine cu temperaturi ridicate şi şanse de ploaie. Astăzi, cerul va fi înnorat, maxima zilei fiind de 30°C, iar minima de 16°C, spre seară fiind posibile averse de ploaie. Sâmbătă vremea va continua în aceeaşi notă, iar temperaturile vor fi cuprinse între 26°C şi 17°C. Duminică, cerul va fi senin, iar temperaturile se vor încadra în normalul termic din această perioadă. Astfel, maxima zilei nu va depăşi 30°C, iar minima va fi de 18°C.