joi, aprilie 3, 2025
AcasăLocal BTBotoşăneni premiaţi la Parlamentul României

Botoşăneni premiaţi la Parlamentul României

Palatul Parlamentului a găzduit ieri festivitatea de premiere a unităţilor de învăţământ care au primit distincţia de “Şcoală Europeană”, la cea de-a XIV-a ediţie a competiţiei organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale. La festivitatea de premiere au participat directori, cadre didactice şi elevi de la Colegiul Naţional “AT Laurian”, Liceul  “Regina Maria” Dorohoi, Şcoala Gimnazială 10, unităţi care au primit Certificatul  “Școală Europeană” în acest an. Cele trei unităţi au mai primit această distincţie după cum urmează: Liceul “Regina Maria” Dorohoi și Şcoala Gimnazială 10 Botoşani în 2014 și Colegiul Naţional  “AT Laurian” Botoşani în 2010.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, competiția “Școală Europeană” constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii – în special proiecte din cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale, tineretului și sportului (Life Long Learning 2007-2013 și Erasmus+ 2014-2020).

Odată obţinut, certificatul “Școală Europeană” este valabil trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut. La cele 13 ediții de până acum au participat 1672 de unități de învățământ din toate județele țării  și 651 dintre acestea au primit certificatul și trofeul “Școală Europeană”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...