marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTMaşini distruse de un şofer neatent

Maşini distruse de un şofer neatent

Două maşini au fost distruse ieri, în Botoşani, din cauza inconştienţei unui şofer. Aflat la volanul unui Opel Astra, cu care venea pe Bulevardul Mihai Eminescu, dinspre Şoseaua Iaşiului spre Spitalul Judeţean, a intrat în intersecţia cu Strada Nicole Iorga, deşi semaforul arăta culoare roşie. Inconştienţa acestuia a dus la o coliziune, maşina lui fiind izbită în plin de un BMW care circula regulamentar, dinspre Bazar spre Inspectoratul Şcolar.

În urma impactului, cele două autoturisme au fost serios avariate dar, din fericire, nu au existat victime.

Participanţii la trafic au crezut, însă, că accidentul este unul foarte grav, aşa că au sunat la 112, cerând intervenţia echipajelor de urgenţă. În scurt timp, la faţa locului a ajuns echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, care, însă, a făcut cale întoarsă neavând pe cine îngriji. Au rămas la faţa locului pompierii, care au intervenit pentru prevenirea producerii unui incendiu, dar şi poliţişti.

Aceştia au constatat faptul că cei doi şoferi s-au înţeles pe cale amiabilă şi i-au ridicat permisul celui de pe Opel, acesta fiind sancţionat pentru neacordare de prioritate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.5 ° C
4.6 °
4.4 °
74 %
3.7kmh
100 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
6 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...